Ce ar schimba un designer de interior într-o baie clasică

Baia are un rol important în orice cămin și asigură confortul, igiena și starea de bine a tuturor membrilor din familie. Multe sunt construite simplu, într-un stil clasic, însă opțiunile moderne aduc multe beneficii și îmbunătățesc enorm experiența utilizatorilor. Amenajarea clasică ajunge să nu mai fie suficientă în zilele noastre unde specialiștii în domeniu pun deseori accentul pe funcționalitate, eficiență și naturalețe. Un designer poate transforma o baie construită în stil clasic prin adăugarea unor elemente cheie și a unor detalii subtile fără a fi nevoie în multe cazuri de o renovare completă a spațiului. Acesta va găsi echilibrul perfect între culorile și materialele folosite, amplasând obiectele sanitare și mobilierul de baie astfel încât să optimizeze cât mai mult spațiul. Apoi va ține cont de fiecare detaliu, de la configurația și poziționarea obiectelor din baie, până la iluminat, accesorii sau texturi. Rezultă un loc luminos, funcțional și nu în ultimul rând uniform din punct de vedere estetic, totul fără costuri foarte mari. De asemenea, un designer de interior se inspiră mereu din ideile și tendințele actuale ce aduc linii simple, materiale naturale și soluții excelente de economisire a spațiului.


Amenajarea băii – principii esențiale și obiecte sanitare

O regulă importantă în amenajarea unei băi este dispunerea eficientă a tuturor elementelor astfel încât să se obțină un loc aerisit, unde confortul primează. În funcție de nevoi și de mărimea băii se poate opta pentru un mobilier suspendat sau pentru piese sanitare mai compacte care ocupă mai puțin loc.

Funcționalitatea este un alt principiu de bază după care se construiește o astfel de încăpere, ea trebuie să țină cont de preferințele și de profilul persoanelor ce o vor folosi. O chiuvetă simplă sau dublă, cadă sau modele de cabine de duș interesante, fiecare lucru va fi ales în concordanță cu nevoile clienților. Pentru cei care beneficiază de suficient spațiu și își doresc o relaxare cu servicii ca la spa, cabinele de duș cu hidromasaj sunt o alegere perfectă. Opțiunile sunt nelimitate și țin de dorințele, personalitatea și bugetul fiecăruia.

Materialele și texturile trebuie să fie complementare din punct de vedere estetic și ușor de întreținut. Vor fi alese ținându-se cont de mediul caracteristic al unei băi și anume umezeala constantă sau diferențele mari de temperatură. Coeziunea elementelor este un principiu esențial ce uniformizează întreaga estetică și leagă toate componentele între ele, iar rezultatul este un tablou construit în linii armonioase și uniforme.

Un rol special și o tehnică modernă în amenajare este iluminatul, iar amplasarea strategică a corpurilor de iluminat în baie are o serie de avantaje. Ele modifică radical atmosfera, pot evidenția anumite elemente pe care vrei să le pui în valoare sau poate mări vizual întreaga arie. 


Elementele recomandate în baie de un designer de interior

De multe ori, piesele și obiectele propuse de un designer, pe lângă componenta estetică, ajută la obținerea confortului și a unei încăperi funcționale.

Mobilierul suspendat 

Piesele de mobilier suspendate se integrează foarte bine într-un loc mai mic, dar și într-o baie mai generoasă. Aduc spațiu, iar accentele minimaliste contribuie la un design modern și actual. Pe lângă aceste atuuri, un mobilier de baie montat pe perete este o opțiune inteligentă de depozitare și facilitează curățarea podelei într-o locație în care igiena trebuie să fie una riguroasă. Compartimentele ascunse, etajerele sau rafturile încastrate în ziduri sunt de asemenea soluții practice și simple pentru eficientizarea spațiului.

Materialele naturale

Lemnul, ceramica și textilele din fibre naturale sunt o tendință în creștere în ultimii ani unde accentul s-a pus pe sustenabilitate și alegerea produselor eco-friendly. Ele schimbă aerul rece și aseptic al altor tipuri de materiale și aduc căldură, eleganță alături de o estetică ce nu se demodează niciodată.


Culori și tonuri naturale

Și în ceea ce privește culorile, direcția este tot spre tonurile calde, neutre și naturale ce complimentează și completează materialele din aceeași categorie. Albul, bejul, nuanțele pământii de teracotă, argilă sau chilimbar și tonurile de verde inspirate de culoarea plantelor teleportează privitorul într-un cadru calm, intim și relaxant specific locațiilor de tip spa.

Oglinzile și iluminatul ambiental

Un accesoriu important este oglinda. Ea este inserată de designeri în băi pe lângă rolul său practic și datorită proprietății de a reflecta lumina și de a lărgi vizual aria, fiind ideală în locuri restrânse, și nu numai. Pe deasupra, aplicele și benzile de tip LED montate în jurul ei sau a pieselor de mobilă aduc o atmosferă relaxantă și pun accentul doar pe anumite zone și aduc schimbări majore în imaginea și estetica băii.


Schimbări mici cu impact mare în baie

Poți schimba imaginea unei băi printr-o reamenajare mai drastică sau doar prin alegerea câtorva elemente ce influențează radical rezultatului final al designului. Un specialist va intui și va alege acele piese care, deși nu sunt masive sau importante, atârnă greu și au un cuvândt de spus în modificarea esteticii inițiale. 


Bateriile de baie

Pe piață există o ofertă diversificată de baterii sanitare care te ajută să aduci un aer modern și contemporan unei băi. Finisajele lucioase sau mate, ornamentele complicate, materialele prețioase precum bronzul sau chiar elementele naturale din lemn pun accentul pe zona lavoarului și o aduc în prim plan.

Accesoriile pentru baie

Textilele și covorașele în culori îndrăznețe aduc accente prețioase și schimbă focusul în întreaga baie. De asemenea, suporturile pentru prosoape sau dozatoarele de săpun sunt elemente subtile, dar care redau încăperii un aer fresh.


Ce nu ar trebui să facă parte dintr-un design interior de baie

Orice design trebuie să fie armonios și să furnizeze continuitate indiferent de încăpere. Într-o baie, greșeala cea mai frecventă este poate supraîncărcarea cu diverse obiecte și accesorii, mai ales că această încăpere este de multe ori de mici dimensiuni. Materialele trebuie să fie rezistente la mediul umed, iar finisajele de bună calitate ca să nu se deterioreze rapid și să afecteze negativ aspectul. Cromatica prea stridentă sau elementele decorative în număr mare sunt de evitat deoarece încarcă prea tare din punct de vedere vizual. Piesele de mobilier masive, neîncăpătoare, nu au ce căuta într-o baie mai ales dacă este mică, iar lipsa unei organizări eficiente creează un spațiu haotic și lipsit de coerență.

Un designer de interior cu experiență identifică punctele forte și cele slabe ale oricărei încăperi și aduce acele elemente funcționale și decorative ce construiesc un spațiu modern, unitar și confortabil. Toate sunt evidențiate prin obiecte de iluminat amplasate strategic în diverse colțuri sau accesorii ce furnizează o notă de culoare și personalitate. Totul este despre funcționalitate, confort, originalitate, echilibru și armonie, iar un designer va ști să măsoare proporțiile și să ofere doza potrivită din fiecare.